Secolul în care am inventat genocidul, holocaustul, mondializarea războiului, totalitarismul și bomba atomică, văzut prin ochii copilului unei familii de imigranți armeni în România.
|
Anonimii istoriei sunt eroi personali, evenimente globale devin în ficțiuni naive, îngeri se plimbă prin curți și stau la șuete, iar sufletele strămoșilor se aud din cer, într-un secol cumplit, care a încercat, dar n-a reușit să distrugă copilăria.
|
Nepoții își amintesc de bunicii lor, eroi ai unei lumi care își pierde idealurile și care, asemeni lui Don Quijote, își creează lumi paralele, refugii în care amintirile mai păstrează un sens.
|
Un spectacol care are loc în camera memoriei, acolo unde suntem în același timp actori și spectatori.
|
Mulțumiri speciale Uniunii Armenilor în România